Ororile ascunse ale Tighinei: două fetițe ținute ani de zile în izolare, descoperite într-un apartament

Două fetițe de 10 și 12 ani au fost găsite în condiții șocante într-un apartament din Tighina, unde ar fi fost izolate de lume o perioadă îndelungată. Descoperirea a fost posibilă datorită unui apel venit de la vecini, alertați de semnele făcute de minore prin fereastră.

Potrivit presei din regiunea transnistreană, poliția locală a fost chemată la fața locului, însă nu a putut pătrunde în locuință din cauza ușii blocate. Intervenția salvatorilor a fost solicitată, dar înainte de sosirea acestora, un bărbat a apărut cu cheile și a deschis apartamentul, permițând accesul forțelor de ordine.

În interior, anchetatorii au descoperit două fete dormind direct pe podea, îmbrăcate în haine murdare și în stare degradată. Minorele nu vorbeau limba rusă și comunicau cu dificultate în limba bulgară. În apartament se mai afla o femeie imobilizată, care nu se putea deplasa.

Vecinii au relatat că, de-a lungul anilor, un bărbat era văzut ocazional intrând în locuință cu pungi de alimente. Nimeni nu bănuia, însă, că dincolo de ferestrele acoperite cu folie și gratii trăiau doi copii complet izolați de lume, în condiții insalubre și inumane.

Apartamentul era complet închis de privirile din exterior, iar comunicarea cu fetele fusese practic imposibilă până în momentul intervenției autorităților. Deși situația era vizibilă de ani de zile, lipsa semnalelor directe și neîncrederea în autorități au contribuit la perpetuarea acestei drame.

Regimul de la Tiraspol a confirmat deschiderea unei anchete în acest caz. Rămâne de văzut cine se face responsabil pentru starea în care au fost ținute cele două minore și dacă rețeaua care le-a lăsat în izolare va fi trasă la răspundere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *