Un posibil atac armat într-o școală din Kolding, sudul Danemarcei, a fost prevenit de autorități, după ce poliția a primit o plângere privind planificarea unei tragedii. Incidentul ar fi urmat să aibă loc la școala privată Sct. Michaels, potrivit poliției din sud-estul Jutland.
În urma verificărilor, trei adolescenți au fost arestați. Unul dintre ei, în vârstă de 15 ani, a fost prezentat în fața instanței pentru tentativă de omor și plasat în detenție provizorie pentru patru săptămâni. Ceilalți doi suspecți, prea tineri pentru a răspunde penal, au fost eliberați după audieri.
Poliția a dat asigurări că nu există, în prezent, un pericol real și concret la adresa școlii sau a persoanelor implicate. Totuși, cazul a stârnit îngrijorare în rândul părinților. „Credeam că astfel de lucruri se întâmplă doar în Statele Unite”, a declarat Martin Brandt, părinte al unui elev care urmează să înceapă studiile la instituția vizată.
Vacanța școlară în Danemarca se încheie pe 11 august, iar suspecții provin de la o altă instituție de învățământ, a precizat primăria din Kolding.




