Partidele proruse din Moldova, acuzate că exploatează minori în campanii politice

După ce formațiunea „Inima Moldovei” condusă de Irina Vlah a folosit minori într-o acțiune de protest cu sicrie în fața Președinției, alte două partide proruse au fost surprinse implicând copii în activități electorale. O investigație a publicației Deschide.MD scoate la iveală o rețea bine organizată, coordonată de lideri politici și activiști apropiați Moscovei.

Potrivit sursei citate, Partidul „Moldova Mare” al Victoriei Furtună și Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de fostul premier Vasile Tarlev, au implicat minori în lipirea afișelor, distribuirea pliantelor și participarea la acțiuni electorale mascate sub pretextul unor „evenimente culturale”. Aceste activități contravin legislației, care interzice explicit utilizarea copiilor în scopuri politice.

Un rol central în această rețea îl are Eugen Balan, președintele Uniunii Naționale a Studenților și Tineretului din Moldova (UNSTM), surprins participând la evenimentele celor două partide. Membrii organizației sale, inclusiv minori, au fost folosiți în campanii de teren, iar unii au participat la deplasări în Federația Rusă, sponsorizate de ONG-ul „Evrazia”, condus de Nelli Parutenco, fost contabil al Partidului „Șor”.

Investigația arată că implicarea tinerilor nu se limitează la acțiuni locale. Într-un videoclip obținut de jurnaliști, mai mulți adolescenți apar pregătind materiale de campanie pentru Partidul „Moldova Mare”, îmbrăcând tricouri cu simbolurile formațiunii. Coordonarea este asigurată de Dan Boghean, rudă a lui Eugen Balan, care ar recruta elevi chiar din instituții de învățământ, cum este Centrul de Excelență în Transporturi.

Mai grav, există dovezi privind falsificarea documentelor de identitate pentru a permite minorilor să semneze contracte de voluntariat cu partidul Victoriei Furtună. Într-o înregistrare audio, Dan Boghean ar explica pas cu pas cum se modifică pozele pe buletine folosind aplicații digitale, o practică ilegală ce intră sub incidența Codului Penal.

Deși legea nu prevede sancțiuni clare pentru politicienii care implică minori în campanii, falsificarea documentelor oficiale este pedepsită sever, putând atrage amenzi considerabile, muncă neremunerată în folosul comunității sau chiar până la trei ani de închisoare. Cazul ridică semne de întrebare privind protecția copiilor și integritatea procesului electoral în Republica Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *